La varsta extrem de inaintata pe care o am, imi este greu sa ies din comoditatea si sa-mi deplasez fundul de negresa la distante mari de casa (uneori chiar si pana la magazinul de la colt). Si totusi, dupa insistentele celor de la Sandalandala, am zis fuck this shit, i`m going.
Ca baiat calculat ce-mi sunt, am inceput pregatirile din timp, de la bagaje, pana la rezervari pentru drum. Pentru ca mi-am zis ca nu vreau sa mor de batranete calatorind cu CFR-ul, am facut rezervare pentru loc in autocar, dupa consultarea autogari.ro Evident, de-acasa tot pe fuga am plecat (asta da organizare) si ma mir ca am reusit sa iau cu mine majoritatea lucrurilor de care aveam nevoie. Ajuns la autogara, m-am pus pe asteptarea autocarului. A ajuns cu intarziere de vreo 20 minute, iar in intarzierea asta, autocarul RVG s-a transformat cumva in microbuz (fuck you Cinderella). Tin sa le multumesc pe aceasta cale celor de la autogari.ro pentru acuratetea informatiilor. Dupa surpriza transformarii mijlocului de transport, la deschiderea usilor s-a revarsat o mare de oameni. Microbuzul era atat de full, incat erau oameni ce stateau pe scaunele de lemn si ansamble de mici dimensiuni luate de pe la un set de canapele sau fotolii. Partea buna e ca aveam loc rezervat. Partea naspa e ca pe scaunul alaturat statea un nene de vreo 60 de ani cu bagaj intre picioare. Partea si mai naspa e ca aveam loc la fereastra. Asa ca la dimensiunile apreciabile pe care le am (1,86 m si vreo 90 kg – ca sa fiu optimist), am reusit un act de contorsiune de i-ar face si pe cei de la Cirque du Soleil gelosi. Ocupand 2/3 din locul rezervat, ne-am purces la drum. Din nefericire, in microbuz era cel putin o persoana care nu-si putea stapani gazele (nu, nu eram eu ala – de data asta). Ce e drept, microbuzul nu zdranganea, muzica era ok (chiar mi-a imprimat pe creier pentru cateva zile piesa lui Milcov – Dragoste la prima vedere «sic»), iar soferul era chiar bun la jobul lui. Atat de bun, incat a ajuns cu o ora mai devreme decat ma asteptam la Constanta, unde a trebuit sa astept inca o ora pana la inceperea curselor spre Mangalia.
Camping Sandalandala
In cele din urma am ajuns in campingul celor de la Sandalandala, care arata intr-un stil. Desi ziua a fost una in general insorita, asta era doar la deruta pentru cei care inca nu iesisera din masini, pentru ca afara era atat de racoare incat ma gandeam cu jind la soba bunicii. Ce e drept, a doua zi a fost caldut, chit ca a plouat in mare parte din timp. Abia a treia zi s-a incalzit cum trebuie, asa cum se intampla de obicei. Va intrebati poate cum e Vama, sa va zic cat de mult s-a schimbat si ca vreau vechea Vama
Constructie de neam prost in Vama
inapoi. Evident ca e schimbata. Evident ca au rasarit cladiri oribile. Evident ca sunt preturi de-ti vine sa-ti dai cu ciocanul peste degete, dar trebuie sa traiasca si marketurile care au preturi normale (btw, cu greu gasesti un magazin unde sa platesti cu cardul, deci Vama nu s-a modernizat chiar atat de mult, stati linistiti). Schimbarile au venit la muzica (multe zone cu “muzica” electronica – sau zgomot cum spun eu). Cei care spun ca Vama s-a umplut de hipstereala, le spun ca asa asa e, dar comportamentul lor e fix identic cu cel al roackerilor. Si pe unii si pe altii ii gasesti lesinati pe plaja de la atata bautura. Uneori chiar unul langa altul pentru a-si tine de cald. O chestie aiurea e aglomeratia. Mult prea multe masini. Seara era o coada de masini pana la jumatatea distantei de 2 Mai. Alte detalii din Vama nu o sa va mai dau, pentru ca nu vreau sa ma pun intr-o lumina nefavorabila in mod voluntar, dar tot va voi spune de drumul spre casa.
Intoarcerea am facut-o tot cu un microbuz, dar macar de data asta ma asteptam, pentru ca am intrebat cand am facut rezervarea. Cand am ajuns la el, mi-au sticlit ochii … erau si vreo patru tipe (de-ti venea sa-ti bati copiii la cum aratau) ce calatoreau cu acelasi microbuz (din care doua erau chiar inteligente) si deja ma bucuram. Mi-am ocupat locul rezervat. La intrarea in microbuz si-a facut aparitia si o babuta ce implinise vreo 100 ani pe vremea lui Cuza. In acel moment mi-am zis „nuuuu, fuck my luck”. Momentul de bucurie suprema a fost cand soferul s-a uitat in microbuz si a spus ”locul dumneavoastra este langa domnul”. Mdap, eu eram domnul. Pe ea o cauta moartea pe acasa si ea se plimba cu microbuzul. Daca e sa fim sinceri si eu daca as sti ca ma cauta moartea, as iesi mai des din casa. Partea buna la povestea asta e ca babuta era slabuta de trebuia sa iasa din casa cu pietre in buzunar cand batea vantul. Partea naspa e ca a reusit cumva sa ocupe si ea o mica parte din scaunul meu. Partea buna e ca de data asta stateam la margine si astfel am reusit si eu sa imi intind lungile picioarele ca de fotomodel pentru a fi admirate de intregul microbuz. Partea naspa e ca soferul, inainte de a se angaja la o firma de transport persoane, a lucrat ca transportator de saci de cartofi.
O concluzie a unui weekend facut de 1 Mai in Vama e ca daca vrei sa te faci praf fara ca cei din jurul tau sa te judece, Vama e locul perfect.
O alta concluzie ar fi ca ar trebui sa dau din nou pentru permis. Genunchii mei nu mai suporta multa vreme calatoria cu microbuzul.
tot cu trenu erea mai bine
Exista o mica parte din mine ce inclina sa-ti dea dreptate. Totusi, acelasi noroc il am mereu si la tren: ori nimeresc mosnegi in compartiment cu mine care incep inevitabil cu “tinerii din ziua de azi”, ori copii care oracaie si tipa de-mi vine sa-mi dau palme si sa ma arunc sub sine :))
Cand ti-am spus sa iti iei umbrela la tine, mi-ai zis ca o sa fie cald si ca nu o sa ai nevoie de ea!
A doua oara sa asculti si de oamenii mai tineri! :)))
Daca inainte aveam o banuiala, acum sunt sigur: tu tii cu ursul. Sambata a plouat, dar era caldut chiar. O sa-ti pun piedica atunci cand ne vom vedea si te voi intreba ce-ai gasit. 😀
Bineeeee! Sa nu uiti!
Am memorie de elefant 😀