Cine mă cunoaște știe că îmi place să fiu Gică Contra (nu Contra de la națională, că ăla e praf). Am o plăcere absurdă să enervez oamenii, să-i duc la limită până se realizează una din cele două opțiuni: ori le plesnește o venă și dau a lehamite din mâini exasperați, ori îmi sar la gât, la propriu. Ce mai, îmi place să trăiesc periculos! Trebuie să recunosc totuși că nimeni n-a încercat încă să arunce cu scaune după mine. Nu e timp pierdut însă, încă mai am ceva ani la dispoziție.
În ultimele zile am gustat pe propria piele cum e să fii de partea cealaltă a mesei. De două ori chiar. În primă fază m-am luat la harță cu talibanii USR-iști. Duamni feri să critici cumva partidul, că nici nu apuci să publici comentariul că deja ai frigiderul plin, iar curierii fac rând la ușă să-ți mai aducă carne (da, știu, cacofonie – deal with it!). Nu contează că ai dreptate (și în 99% din cazuri am dreptate – prietenii știu de ce), sunt gata să-ți taie degetele, sa le frigă și să ți le dea să le mănânci. Apropo, dacă mănânci părți din corpul tău, tot canibalism e? Știu, e super dark, dar mi-ar place să știu răspunsul. În fine, am pierdut o jumătate de zi certându-mă cu ăștia, aruncând cu sarcasm în stânga și în dreapta (dar în fraze civilizate, ce pot fi vizualizate de către minori), lovind cu argumente, pentru ca la final să descopăr că mi-ar place le lipesc niște scaune de mutrele lor proaste. Evident, partea asta cu scaunele s-ar realiza în cel mai civilizat mod posibil. Le-aș spune, vezi ce se întâmplă dacă ești prost/proastă (ca să nu facem discriminare pe bază de sex)? Îmi pare rău că a trebuit să apelez la măsuri neanderthaliene, dar sper că acum știi mai bine! Ia și roade piciorul ăsta rupt de la scaun!
În a doua fază, e harța cu PSD-iștii. Bine, nu e chiar a doua fază ci mai mult e o constantă. În general ei cedează cel mai repede și ajung să vocifereze din taste injurii cu mă-ta, dar fără cratimă (ciudat, credeam că toată lumea știe deja cum se scrie mă-ta). Sigur, unii sunt atât de proști încât atunci când se uită în oglindă, cred că le-a intrat cineva în casă – nu au descoperit încă treaba cu reflexia. Alții, spre mirarea mea, sunt chiar inteligenți, doar au partea asta care nu se supune intelectului. Nu știu cum, nu pot explica, dar dacă cineva ar reuși să descopere cum le intră intelectul în pauză forțată, ar lua premiul Nobel pentru medicină. Dar, după o perioadă încep să mă scufund în prostia și încăpățânarea lor de a susține cel mai mare dușman al României din ’89 și până în zilele noastre. Și mă scufund atât de mult încât îmi vine să dau drumul la înjurături atât de nașpa încât s-ar rușina și un star porno. Din păcate încă mai simt palmele primite după cap de la maică-mea când mai scăpam câte o înjurătură și nu știam că e și ea în apropiere. E frustrare maximă că nu pot da frâu liber la toate înjurăturile adunate de-alungul timpului. Și dacă vreodată o să mă vedeți la TV alergând cu un scaun după susținătorii PSD, să știți că e vina ei – frustrarea de a nu putea înjura a dat pe-afară.
Pentru unii oameni, rațiunea este inexistentă, aceasta fiind înlocuită cu “partidul susținut de mine nu greșește, doar ceilalți greșesc, al meu este perfect, nu îndrăzni să-l critici!, iar asta se aplică la ambele tabere. De asta imi place PLUS. Ăștia sunt așa de zen de=ți vine să lași înjurăturile deoparte pentru câteva minute.
