0

SRI, DIICOT și petardele din “Ținutul Secuiesc”

Deși aș fi vrut să scriu despre asta în momentul în care a apărut știrea, mi-am zis totuși că ar fi ok sa mai aștept și să văd ce alte elemente mai apar.

În primul rând nu pot decât să remarc imbecilitatea celor care au pus la cale “atentatul”. Nu cred că acea bombă ar fi rănit semnificativ vreo persoană, dar, ținând cont de faptul că exista posibilitatea unei busculade, plus prezența multor copii ce doreau să vadă defilarea militară, e posibil să fi apărut victime.

În al doilea rând nu pot să nu remarc lipsa de profesionalism a SRI-ului și a DIICOT-ului prin informarea populației privind această tentativă. Ea trebuia făcută în secret, nenea aruncat într-o groapă și scos de-acolo doar când era prezentat judecătorului. Chiar nu înțeleg ce au încercat cele două insituții să realizeze, sau care a fost intenția lor. Privind la ce se întâmplă acum, putem trage niște concluzii. Românii rad cu gura până la urechi când vine vorba de această tentativă (deși este o situație cât se poate de serioasă), iar maghiarii se simt atacați de către instituțiile statului român.

Nu cred că este indicat ca populația să fie informată vis-à-vis de astfel de acțiuni, prin simplul fapt că induc frica, neîncrederea, iar acestea două duc la o radicalizare în gândire și în cele din urmă, în fapte. Dobitoci ca acel nene (refuz să îi spun numele) vor mai fi, fără îndoială. SRI trebuie să-și facă în continuare treaba în secret, așa cum este normal din partea unui astfel de serviciu.

Ce e de făcut în continuare? Poate statul român ar trebui să facă un plan de integrare a minorității maghiare în societatea românească, pentru că este evident că nu au reușit să facă asta până acum. O măsură ce trebuia luată, ar fi fost studierea în limba româna a tuturor materiilor, examenele să se desfășoare în limba română, iar limba maghiară să fie predată ca și limbă străină. Asta în instituțiile de învățământ de stat. Mulți tineri români de etnie maghiară abia reușesc să stâlcească limba română, dar vorbesc la perfecție ungurește. Asta chiar nu e normal, prin simplu fapt că nu se vor considera români și cu greu se vor integra în populația majoritară.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.