Prin Romania

Vreau sa scriu articolul asta de ceva vreme, dar ori sunt lipsit de chef, ori sunt prea obosit pentru a mai gandi (si asta se intampla des), ori nu iese articolul cum vreau, ori pur si simplu inspiratie zero. In ultima perioada (adica  in decembrie anul trecut), am facut vreo doua drumuri dinspre si inspre Cluj. Am mers atat cu microbuzul cat si cu trenul. Am mers si cand era zapada si cand era relativa foarte putina zapada.

Daca din tren nu vezi mare lucru, in microbuz ai ocazia sa vezi parte din tara. Si chiar avem o tara frumoasa. Voiam sa spun ca aveam. Teoretic, pentru a ajunge in Cluj, treci prin zone impadurite, vezi peisaje foarte faine etc. Mda, asta teoretic, pentru ca e jale. Zone imense defrisate. Ne plangem de clima din ce in ce mai ciudata, ne plangem ca o ia pamantul la vale, dar planuri de reimpadurire ZERO. Doar taiem, taiem, taiem, iar de plantat nimic. Cam asta despre padurile din ce in ce mai inexistente ale Romaniei.

Acum hai sa vorbim un pic de calatorie. Cu trenul chiar nu mai calatorisem de ceva vreme. Adica de ani intregi.

In general evit sa calatoresc cu ale Romaniei cai ferate, pentru ca in 99.99% din cazuri nimeresc cu mosnegi in compartiment, care vederea la pletelor incep a spune  ”Tineretul din ziua de azi nu mai stie ce e ala respect”, etc  Daca nu am bafta de mosnegi, atunci traiasca proaspetii parinti, care`si iau odraslele la plimbare si cumva nimeresc numai cu mine in compartiment. Si mergi frate cu urlete in urechi, de nici castile cu muzica la maxim nu fac fata.

De data asta am avut noroc de cei 0.01% si nu am avut parte nici de unii, nici de altii, dar apoi mi`am reamintit de inca o chestie pe care o uram la trenuri : scaunele. Cred ca astia au facut un studiu despre cum sa faca scaunele mai neconfortabile, astfel incat sa te mai ridici, sa mai faci miscare. Nu de alta, dar cert e ca astia de la CFR tin la sanatatea calatorului.

Acum despre microbuze. Biletele nu aunt mai scumpe decat cele de la CFR. Totusi e un fel de loterie. La ce ma refer cand spun asta ?! Pai la sofer. In primul drum pana la Cluj pe care l`am facut cu microbuzul, am avut parte de un sofer bunicel. Mergea cam tare prin serpentine, dar chiar nu m`am simtit in nesiguranta. Totusi, ca sa mai faca omul un ban in plus, mai lua oameni pe distante scurte, fara sa le dea bilete. La un moment dat, erau atat de multi in microbuz, incat puteai dormi lejer in picioare, pentru ca te sprijineau cei din jurul tau. Stateau inghesuiti precum sardelele. In fine, asta a fost.

La intoarcere, am luat tot microbuz. De data asta, soferul nu prea a avut ce pasageri clandestini sa mai ia. Era si greu, tinand cont ca pe cei care ii avea deja cu bilet, ii considera saci de cartofi. Cum adica ? Simplu : acceleratie, frana, acceleratie, franaaa si tot asa. Brusca masina in asemenea hal, incat ma mir ca mai pornea saraca. Apoi am avut bafta sa surprind un dialog de`al lui cu un mecanic al firmei probabil, in care ii explica respectivului problemele masinii : placute de frane, nu stiu ce bielete puse rau, cutia de viteze, FRANELEE. V`am spus ca mai si ningea ? Nu ? Pai ningea binisor. Tinand cont de conditiile de drum, a ajuns repede, dar parca nu ma suparam daca as fi ajuns ceva mai tarziu. In fapt, chiar as fi avut ritmul cardiac mult mai linistit. Dar nah, putin adrenalina nu strica, nu`i asa? Ca si bonus, omul avea un detector de radar. Si cate a mai detectat. Toate bancomatele, toate aparatele de emisie receptie ale taxiurilor si cine stie ce alte detectoare de radar o mai fi detectat. A fost si un radar pe drum din cate am observat, dar pe ala nu l`a detectat.

Am mai facut un drum dinspre Cluj spre Roman, tot cu microbuzul. Sofer de treaba, masina bunicica. A mers destul de incet (dar iara ningea, plus ceva polei), am ajuns acasa cu vreo intarziere de aproape o ora. Cand am coborat si m`am uitat la ceas, mi`a trecut ceva prin cap (nu, nu un glonte, ci un gand). Parca ar fi fost bine daca ar fi mers ceva mai tare totusi. Ce ti`e si cu romanii astia: vesnic nemultumiti.