0

Mai sunt si oameni in Politie

Nu mi se intampla des sa laud institutia Politiei sau oamenii angajati la ei. Dar, la fel cum de multe ori se intampla, se mai gasesc si oameni intre oameni. Este cazul plutonierului major Daniel Diaconu, angajat al Postului de Jandarmi Montan Durau.

Detaliile le`am aflat din Ziarul de Roman, asa ca am sa expun mai jos intregul articol:

 

 

Și-a făcut treaba pentru care este plătit la locul de muncă, dar a decis că acest lucru nu este suficient pentru a da un bun exemplu. Plutonierul major Daniel Diaconu, din cadrul Postului de Jandarmi Montan Durău, poate fi considerat un etalon de altruism și generozitate.

Într-o zi a lunii noiembrie 2011, cînd jandarmul făcea parte din patrula de ordine și siguranță publică, l-a reținut pe un tînăr, Andrei, de 12 ani, ce sustrăsese poșeta unei femei mai în vîrstă. Plutonierul Daniel Diaconu a discutat cu copilul, l-a întrebat ce anume l-a determinat să facă acest gest, ce probleme are în familie și dacă poate să-l ajute.

Andrei i-a povestit subofițerului că provine dintr-o familie cu mai mulți copii și că are și alți frați care sînt la centre de plasament din cauza problemelor de acasă. Impresionat de situația lui Andrei, plutonierul major Daniel Diaconu a făcut cunoștință cu fratele copilului, Florin, în vîrstă de 10 ani.

Văzînd situația dificilă a copiilor, subofițerul a hotărît să le îndulcească un pic viața și i-a luat acasă la el, în localitatea Poiana Teiului, sat Galu, unde s-a îngrijit ca aceștia să aibă sărbătorile fericite. Cei doi frați au fost împreună cu băiatul subofițerului, tot de 12 ani, la colindat și la urat. Copiii au mers la biserică, unde au cîntat alături de fiii satului, au învățat despre tradițiile și obiceiurile românești din zona respectivă, dar și în ce constă activitatea unui jandarm, pentru a se feri de viitoarele tentații.

Andrei și Florin au stat acasă la plutonierul major Diaconu între 23 decembrie și 10 ianuarie, iar șefii nu ar fi aflat de fapta bună a jandarmului dacă acesta nu ar fi trebuit să completeze documentele prin care să justifice plecarea din localitate.

“Sper că am reușit să-i fac să uite pentru cîteva zile de viața grea pe care o au. Mi s-a rupt inima cînd a trebuit să-i duc înapoi în centrul de plasament, dar le-am promis că nu am să-i uit și îi voi lua din nou în vacanța de Paști și cea de vară. Să mă ajute Dumnezeu să ajungem cu bine pînă atunci, să-mi pot respecta promisiunea”, a afirmat plutonierul major Daniel Diaconu. Acesta urmează să fie tătic pentru a doua oară. Soția lui este însărcinată în luna a șasea, soții Diaconu așteptînd acum o surioară pentru fiul lor.

Sursa Ziarul de Roman

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.