Ganduri pe hartie

Afara ploua. In momente de genul asta nu pot sa nu incep sa ma gandesc la “nemurirea sufletului”.  Melancolia incepe sa ma apese incet, mintea`mi devine acoperita de nori plumburii, iar ganduri negre incep sa rasara. Sunt o fire pesimista in general si pun raul in fata mereu, inainte de orice. Asta sunt, n`am ce face.

Aseara am iesit un pic, desi nu aveam chef. Aveam in schimb o durere acuta de cap. Trebuie neaparat sa invat a spune “NU”. M`am intalnit cu o prietena. Am comandat o bere in speranta ca durerea de cap are sa mai fuga pe masura ce aburii de alcool incep sa`si faca simtita prezenta. Am avut dreptate. Ea si`a comandat un capucino. Am vorbit, am ras, am vorbit din nou, am mai depanat amintiri despre vechi prieteni comuni etc. Berea se terminase, ea terminase ceasca imensa de capucino. Am mai comandat o bere, ea si`a mai luat un ceai. Chiar incepeam sa ma simt bine. Era prea frumos ca seara sa se termine intr`un mod placut evident. Mai apar cativa prieteni/prietene comuni, ne invita la masa lor. Evident mergem, mai ales ca era in interior, iar pe terasa, racoarea trimitea semnale pe sira spinarii, semn ca toamna si`a intrat pe deplin in drepturi.

Inautru mai caldut, facem cunostinta cu cei pe care nu`i cunosteam, glumim radem unii pe seama altora, evident incep sa se faca bisericute (grupuri/grupuri) Apoi incepi sa observi cu tristete ca singurul subiect de discutie sunt banii. Observi ca vechii tai prieteni cu care te jucai cu masinute in nisip, jucai ascunsa seara, brusc s`au schimbat. Au devenit ceea ce tu critici. Am descoperit la ei prostia, infatuarea, dispretul pentru cei care muncesc. Zambesc la glumele lor dar in interior plang. Ei s`au schimbat sau eu!?

Aud din ce in ce mai putin ce spun ei. Pe fata mi`a ramas imprimat un zambet. Incep sa`i analizez pe fiecare in parte, incep sa ma analizez pe mine. Cand ne`am schimbat!? … de ce … cum!?

Sirul gandurilor imi mai sunt intrerupte de cate o intrebare, la care raspund politicos. Simt deja ca am mai pierdut niste prieteni. Incep sa`mi blestem faptul ca trebuie sa analizez orice, ca nu reusesc sa ma incadrez in peisaj. Acum prietenii ii pot numara pe degetele de la o mana. Incep sa am mai multe cunostinte pe masura ce randurile prietenilor se raresc. Simt ca butonul de silent de la telefon va fi folosit mai des, numere vor fi uitate, intalnirile vor fi  cronometrate. Migrena isi face din nou aparitia, iar alcoolul nu o mai sperie defel. Din fericire intalnirea e pe sfarsite. Imi tot spun in sine – rezista, hai inca putin.

Se cere nota de plata. Observ priviri nedumerite cand spun ca am de achitat 20 lei. Pentru prima data nu intentionez sa o achit toata, ci doar pe a mea si a prietenei cu care venisem. Portofele incep sa iasa de prin buzunare/posete. In sfarsit un zambet sincer imi apare pe buze dupa o ora si jumatate de chin. Drumul spre casa e scurt, iar nevoia de o tigara acuta. Patul pare primitor si ma arunc in el. Somnul totusi nu intentioneaza sa ma ia in brate. Totul pare stingher. Patul nu mai pare atat de comod, lumina de pe hol stresanta, muzica`mi pare doar zgomot. Gandurile tropaie prin minte precum un pluton de soldati ce merg in pas de cadenta.

Seara de ieri a fost una trista. Am ingropat niste prieteni si probabil ei pe mine. Afara inca ploua. Urasc toamna, o urasc din suflet. E anotimpul ce ma deprima, e anotimpul cand totul moare.