1

Cand animalele ne fura un exercitiu democratic

Pentru prima data in ultimii 10 ani, romanii au iesit in strada pentru a`si apara drepturile, pentru a`si exprima punctul de vedere, pentru a apara un om a carui imagine a fost terfelita de cei de la putere. Dupa multa vreme m`am bucurat la gandul ca totusi nu suntem niste oi obidiente, ca mai avem o samanta de razvratire in noi si ca nu asteptam ca altii sa ne rezolve problemele.

Un cetatean roman a reusit sa faca asta, sa ne insufle puterea de a iesi in tara. E mai roman decat noi toti la un loc, desi e la origine arab: Raed Arafat. Un om care s`a luptat cu sistemul, un om ce a reusit sa faca un lucru bun, de care acum, profitam cu totii. A reusit sa`l bata pe Basescu doar cu bun simt si un profesionalism in domeniul lui. Si totul incepuse frumos, cu demonstratii pasnice pentru a arata sustinerea pentru un om ce s`a zbatut sa faca ceva in asta tara trista in care traim. Se vede ca ducem o lipsa acuta de astfel de oameni.

Dar, cum se intampla de obicei la noi, totul e pe cale de a fi stricat de niste animale. In fapt, denigrez bietele vietati, atribuind aceasta denumire scursurilor societatii in care traim. Astfel, asa numitii ultrasi ai unor echipe de fotbal bucurestene au iesit in strada nu pentru a sustine un om, ci pentru a se rafui cu jandarmii. Am mai spus`o si o mai spun … mi se lumineaza sufletul de bucurie cand vad aceste scursuri primind bocanci in figura si apoi plangandu`se de brutalitatea politiei. O merita si felicit fiece jandarm ce aplica bastoane ultrasilor. Aceste scursuri nu`si au locul in societatea noastra si nu cunosc alt mod de a se exprima decat prin violenta si lozinci compuse de alienati mintal.

Acesti oameni merita calcati in picioare pentru ceea ce reprezinta. Din pacate sufera si oameni care au iesit in strada doar pentru a apara in mod pasnic un om spre a carui mod de a trai zi de zi, poate multi tindem. Asa numitele galerii sun formate din niste lasi care se ascund in spatele pensionarilor, oamenilor cu bun simt stiind ca astfel, jandarmeria va actiona mult mai bland.

Chiar traim intr`o tara trista.

One Comment

  1. Probabil ca, de cand ati scris si pana acum, timpul a demonstrat care sunt adevaratele animale. Sau, daca nu, o va demonstra. Am putea sa vorbim despre dependenta de putere, megalomanie, teama conducatoriloe de a ramane fara autoritatea conferita de puterea lor impusa si fara protectia jandarmilor, teama de viitor si pedeapsa…multe. Dar un lucru pot sa spun sigur. Romanii au capatat putina incredere in capacitatea lor de cetateni, chiar daca pentru unii pare iluzorie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.