2

Gustul copilariei

Acum cateva zile eram prin supermarket ca sa burdusesc si eu pe jumatate un frigider. In timp ce ma tot plimbam printre rafturi, aveam o pata pe creier cu gustul copilariei. Nu mai stiu la ce era reclama (clar nu si-au facut treaba cei cu spotul), dar tot imi zburda prin minte: gustul copilariei, gustul copilariei, gustul copilariei.

Ca sa scap nenorocita asta de fraza, am inceput sa cuget: ce naiba mancam cand eram mic si as putea cumpara acum?! Suc Lamaita nu se mai gaseste (desi Montain Dew are un gust apropiat), napolitane cu ciocolata nu se mai gasesc (cu gustul de pe vremea copilariei), ce mai … eram in mare impas. Cand am ajuns la raionul de carne mi s-a aprins felinarul … parizer frateeee. Nu am mai mancat asa ceva de multi ani, asa ca am bagat batonul in cos.

Ajuns acasa, pe el a picat pacatul de a fi consumat primul. Fix acelasi gust din copilarie. Mi-au dat lacrimile instant de emotie. M-am uitat si pe eticheta si desi nu sunt sigur, cred ca se folosesc aceleasi ingrediente, adica: carne de pasare separata mecanic, apa, piele de pasare, sorici, amidon din cartofi, sare, proteina vegetala din soia, stabilizatori (difosfati), zaharuri (dextroza, glucoza, fructoza), antioxidant (eritorbat de sodiu), potentiator de aroma (monoglutamat de sodiu), condimente, extracte de condimente, arome, conservant (nitrit de sodiu), colorant (carmine).  Mmmm, delicios … chiar ca gustul copilariei.

P.S. Vrea cineva un baton de parizer inceput?

2 Comments

  1. Ok man, se presupune ca tu, ca un consumator corect care esti, citesti eticheta cu ceea ce contine inainte de a cumpara produsul respectiv. Pe de alta parte crezi ca s-a schimbat chiar asa de mult reteta de pe timpul copilariei pana acum? Eu sunt convins ca nu. Numai ca singura diferenta este ca, acum, multumita unor legi destul de istete afli si ce se afla amestecat in acel baton de “parizel” Si inca o alta intrebare retorica de altfel caci modul cum ai actionat i-mi demonstreaza ca esti un “consumist” – cine dracu te-a pus sa iei un intreg baton?

    • Apoi stai calm ca nu am luat un baton de ala mare, ci de ala mic 😀 Pisicile din fata blocului ar fi preferat cred, unul mare. Cat despre cititul etichetei, exista o vorba: niciodata sa nu intri in bucataria restaurantului preferat 😛

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *