6

Între demnitate profesională și atitudine de doi bani | Jurnal de aparținător la Spitalul Roman

Este o adevărată polemică, în aceste zile, despre ”plicul” pe care (nu) îl dai medicului sau atenția pentru asistentul medical. Eu consider că legalizarea ”plicului” va deschide o poartă a corupției care nu va fi închisă ușor și că trebuie făcute toate eforturile pentru o salarizare corectă, dar când a contat părerea societății civile în această țară?

Pe lângă asta, mai trebuie refăcută, cu eforturi de ambele părți, relația medic-pacient. În mai puțin de două săptămâni am experimentat mai multe faze ale acestei relații și pot spune că sunt oameni în sistemul medical care merită toată lauda.

Pe o parte dintre aceștia îi găsiți la secția de boli infecțioase a Spitalului de Urgență Roman. Am ajuns cu juniorul meu într-o marți dimineață. Aveam trimitere de la medicul de familie, dată cu o zi mai devreme. Prima care ne-a întâmpinat a fost chiar femeia care spăla pe jos. Ne-a întrebat ce și cum, apoi ne-a rugat să așteptăm pentru a chema asistenta. Secția nu are medic de gardă, iar noi am ajuns acolo mai devreme de ora 8.00. Între timp, simțeam cum soluția cu care se spăla pe jos ne înțepa nările din ce în ce mai tare. Nu am apucat să exprim disconfortul, că aceeași doamnă de serviciu a venit și ne-a mutat într-un cabinet mai ferit de acel  miros.

Asistenta și-a făcut treaba, cât a putut, dar ne-a explicat că nu poate face nimic în plus, până nu vine medicul.

Doctorița Stanciu ne-a ascultat, apoi a completat cam două foi cu informații despre copil, părinți, bunici, etc… A fost primul medic care a pus atât de multe întrebări despre istoricul medical al celui mic și tot am fost la câțiva, în aproape zece ani.

Ne-a recomandat internarea. După ce am fost duși la salon, a venit asistenta pentru a-i lua sânge copilului. Al meu este exagerat de fricos și a reacționat ca atare. În plus, venele se spărgeau foarte repede și a fost un chin să îi tragă sângele pentru toate epubretele. Asistenta nu a țipat, doar a fost fermă și nu a ridicat tonul nici chiar atunci când sângele a țâșnit pe halatul ei imaculat. Nu a fost singura care a avut de furcă cu Emi. Cateterul a fost pus de asistenta care era pe cealaltă tură și, deși a fost mai bine, tot au fost probleme.

Am stat în spital până vineri, când analizele medicale și celelalte aspecte l-au convins pe medic că Emi e ok și că poate merge acasă. Am fotografiat cum arăta salonul, toaleta și alte anexe. De fiecare dată a fost curat, foarte curat, de fiecare dată personalul de pe secție, de la femeia de serviciu și până la medic s-au purtat extrem de frumos și politicos, au răspuns la toate întrebările mele de mamă panicată și au venit la fiecare schimb de tură să se intereseze de noi, de fiecare dată s-a făcut curat în salon, pe hol, la toalete ori de câte ori era nevoie, îți era mai mare dragul să vezi cu strălucește totul. În tot acest timp nu am dat niciun leu, nimănui. Acele doamne și-au făcut treaba cu deminitate și profesionalism și au tratat pacienții (am văzut cum se comportau și cu ceilalți din alte saloane) cu respect. I-a oferit copilul un buchet de flori doctoriței, după ce am primit fișa de externare și asta a fost tot.

Deci, la prânz am ieșit din spital. Seara, pe la 21.30, primesc un telefon de la mama mea. Fuseseră accidentate, ea și o prietenă, pe trecerea pentru pietoni. Am ajuns la spital și primul care mă întâmpină este paznicul. Îi explic, pe scurt. Mă trimite în CPU. Mă întâmpină o Față Plictisită. ”Mama mea se numește… accident rutier…” ”Da, tu intră”. Mă furișez, tiptil, să nu deranjez și mai tare masculul plictisit. Încerc să aflu de la mama ce s-a întâmplat. Vorbele ei, aproape șoptite, le aud din ce în ce mai greu la un moment dat. Fața Plictisită era la trei pași de noi și aproape țipa. ”Ce sunt eu, psiholog? Eu nu sunt plătit pentru asta. Ce mă interesează pe mine de copiii ei? Ce, i-am făcut eu?…” Din ce am înțeles, o pacientă sau ruda unui pacient ar fi întrebat Fața Plictisită cum stă treaba, fiindcă acasă ar fi așteptat niște copii minori.

Mamei mele doar i se pune un șnur din tifon în jurul gâtului pentru a susține mâna rănită. Apoi, vine polițistul să îi explice că trebuie să ia sânge pentru alcoolemie (așa prevede legea). După care, mama mea e rugată să aștepte. Pe holul CPU. Nu exista niciun pat disponibil pentru ea (nu era singura). Prietena, plină de răni, statea pe targă, în mijlocul uni salon plin și mizerabil, cu cearșafuri pline de sânge uscat demult și paturi stropite de sânge și alte substanțe. Așteptăm. Trece cam o oră, timp în care lipsa de personal și de organizare se etala din ce în ce mai mult. Mergem la radiografie. Ne întoarcem, mai așteptăm… Mai mult mama, că eu făceam naveta între ea și prietena ei. La un moment dat, prietena mă roagă să o ajut cu un bazinet. Solicit ajutor, vine un domn. Prietena mamei, femeie în vârstă, nu uită de rușine și protestează. Sunt chemată să dau o mână de ajutor. Încerc să fac ce trebuie și, când ajung cu mâna la coapsa dreaptă, mă umplu de sânge. Doamna avea o rană deschisă, de aproximativ zece centimetri. Nimeni nu o observase până atunci, la două ore de la sosire și de când fusese examinată! Și venise plină de răni, în urma unui impact cu un autoturism! Infirmierul cheamă Fața Plictisită. Care se schimbă un pic când vede ce-a ratat. Între timp ajunge în CPU doctorița Andrici. Preia pacienta, curăță și coase rana, dispune realizarea unui CT cu substanță de contrast, după care o ia pe mama în primire și începe să o analizeze mai atent.

După venirea doctoriței Andrici în CPU, lucrurile au prins o oarece viteză. La trei ore după miezul nopții, mama mea ajunge la secția de ortopedie și două asistente drăguțe îi leagă brațul cu tifon. Între timp, primesc indicații că trebuie să cumpăr trei metri de finet pentru o imobilizare adecvată a mâinii mamei mele. Prima noapte în spital mama mea și-a petrecut-o în sala de ghips, pe o masă de ghips, pentru că toate paturile din secție erau ocupate.

Aproape o săptămână, cât am făcut naveta la ortopedie, am observat atitudinea personalului de pe această secție. Exceptându-le pe cele două asistente care erau de gardă în noaptea accidentului, celelalte păreau sechestrate în spital și obligate să lucreze. Lipsă de empatie și de respect, un ton arogant și aproape țipat, și mult, foarte mult timp petrecut la telefon. La un moment dat am avut impresia că sunt într-o redacție de ziar, nu într-o secție de spital.

Medicul a fost respectuos, deși se vedea că era overworked. Am interacționat cu ea doar atât cât a fost nevoie, prin urmare am discutat puțin. Atât de puțin, încât biletele de externare nu au fost nici semnate, nici parafate și a trebuit să mă întorc pentru asta.

Mă gândesc la tot ce am experimentat în ultimul timp și sunt conștientă că lipsurile din Spitalul Roman vor ieși mereu în față, chiar dacă acolo lucrează și oameni deosebiți. Iar prin lipsuri mă refer, înainte de toate, la comportamentul umilitor pentru pacient. Nu m-a deranjat că am cumpărat trei metri de finet. Dar m-a deranjat cum răspundeau când eu vorbeam frumos și cum se purtau cu pacienții, în timp ce la telefon se alintau ca niște pisicuțe.

Dacă mama sau tatăl lor era în acea secție, acestor persoane le-ar fi convenit ca altcineva să se poarte așa cu ei? Cum să cred eu, pacient sau aparținător umilit, că ție îți este greu, dacă tu nu arăți empatie, dacă te porți cu cei suferinzi de parcă ar fi inamicii tăi?

Am refuzat să dau bani. Dacă ar fi să dau, aș da celor de la secția de boli infecțioase, pentru că ei merită. NU pot accepta să dau bani celui care nu mă respectă.

Luni, l-am întrebat pe primar dacă poate schimba ceva la CPU, măcar în ceea ce privește curățenia. Știa de probleme, mai primise sesizări. A răspuns că, după ce va instala un director ”plin” – actualul manager este interimar – se va ocupa și de CPU. Cum la concurs nu s-a înscris nimeni, situația aceasta va mai dura, probabil, încă jumătate de an.

Probleme nu sunt doar într-o singură instituție. Pacientele au fost transportate de la locul accidentului la CPU cu o ambulanță. Fără guler cervical. Și au fost urcate în ambulanță pe picioarele lor, deși una era plină de sânge. Dar nimeni nu și-a pus problema că ar fi putut are răni extrem de grave, interne. Acum pot spune doar ”bine că nu s-a întâmplat nimic”. Dar cine poate garanta pentru cei ce vor urma?

Articol realizat de Teo RUSU

6 Comments

  1. Ceea ce nu se stie este faptul ca acei medici din CPU lucreza cate 12 ore legate, in care consulta cate 70-80 de pacienti (fiecare cu problemele sale de sanatate, fiecare cu pretentiile sale). Dupa aceasta perioada merg acasa se odihnesc cateva ore(timp in care telefonul suna pentru alte urgente) si reintra in garda sau pe SMURD.(nu fac acest lucru pentru un castig in plus ci datorita faptului ca nu este personal suficient si isi sacrifica sanatate, viata de familie pentru a veghea permanent asupra semenilor).In acest timp nu au timp nici sa manance, dar daca au sansa sa ciuguleasca cate un covrig uscat, cumparat dimineata in drum spre spital, se simt multumiti. As propune tuturor un exercitiu. Sa incercati intr-o zi sa dati mana cu 70-80 de persoane si sa vedeti cat este de greu. Ce sa mai vorbim despre acesti doctori care trebuie sa consulte atatea persoane, sa retina simtome, rezultate la analize, etc.
    Cum credeti ca acesti oameni mai pot zambi mereu, mai pot fi rabdatori, intelegatori cand stau 12 ore in picioare incercand sa traga, pentru unii dintre pacienti, de acel fir subtire care tinde sa se rupa –si se numeste viata.Cum sa mai fie foarte amabili dupa noaptea care a trecut si in care ai visat doar sange, oase rupte, masini zdrobite, oameni spanzurati sau inecati.
    Toate aceste lucruri precizate de mine sunt doar franturi din viata unui doctor din CPU Roman.Va sugerez inainte de a arunca cu pietre in acesti oameni sa analizati putin situatia si sa spuneti la plecare din spital MULTUMESC DOCTORE CA MI-AI SALVAT VIATA!

    • In momentul cand iti vine o persoana implicata intr-un accident si nu ii faci un control amanuntit, nu ai nici o scuza. Ba mai mult, cand persoana are o rana de suprafata care mai si sangereaza, iar tu ca medic ce i-ai facut controlul nu o vezi, ce meriti? Acea rana se poate infecta si poate duce la complicatii, iar “medicul” va ridica din umeri.
      Si apropo, nu e necesar ca medicul sa zambeasca, dar e necesar sa se comporte profesionist si nu ca un nesimtit ce lasa impresia ca face o favoare ca te trateaza.

  2. Una este sa dai spaga drept multumire pentru un act medical de calitate si alta situatie este cand personalul medical spagari din Spitalul Roman conditioneaza actul medical si nu intervin decat atunci cand vad cash-ul!Degeaba salvezi azi doua vieti daca maine tratezi cu dispret sute de oameni….Apropro,domnilor medici, daca va arde casa veti da spaga la pompieri sa o stinga?Spitalul Roman a fost …este…si va fi cel mai ordinar si scirbos spital….MITA…HOTIA…NEPASAREA….sunt regine in acest spital….ca sa nu mai zic de IRESPONSABILI…INEFICIENTI…..nu mai am cuvinte

  3. Din pacate in Spitalul Roman mai multi mor decat se fac sanatosi motiv pentru care romascanii il numesc “ULTIMUL DRUM” .Cata vreme nimeni nu va raspunde penal pentru bataia de joc din spitale situatia nu se va schimba…..

  4. ” Luni, l-am întrebat pe primar dacă poate schimba ceva la CPU… ” Raspunsul genial !!! Ca si cand primarul e de 6 luni in functie si spitalul n-a avut director ” plin ” in ultimii 10 ani …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *